Capelania papală pentru proclamarea Sfintei Tereza a Pruncului Isus şi a Sfintei Feţe ca "învăţător al Bisericii"

Predica papei Ioan Paul al II-lea
Duminică, 19 octombrie 1997

1. "Vor merge popoarele în lumina ta" (Is 60,3). În cuvintele profetului Isaia deja răsună, ca o aşteptare fierbinte şi speranţă luminoasă, ecoul Epifaniei. Tocmai legătura cu această solemnitate ne permite să percepem mai bine caracterul misionar al acestei duminici. Profeţia lui Isaia, de fapt, lărgeşte la întreaga omenire perspectiva mântuirii, şi astfel anticipează gestul profetic al magilor din Orient care, mergând să adore Pruncul divin născut la Betleem (cf. Mt 2,1-12), vestesc şi inaugurează adeziunea popoarelor la mesajul lui Cristos.

Toţi oamenii sunt chemaţi să primească în credinţă evanghelia care mântuieşte. Biserica este trimisă la toate popoarele, în toate ţinuturile şi culturile: "Mergeţi... şi predicaţi la toate popoarele, botezând în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt, învăţându-i să observe tot ceea ce v-am poruncit" (Mt 28,19-20). Aceste cuvinte, pronunţate de Cristos înainte de a se înălţa la cer, împreună cu promisiunea făcută apostolilor şi succesorilor de a fi cu ei până la sfârşitul lumii (cf. Mt 28,20), constituie esenţa mandatului misionar: în persoana miniştrilor săi Cristos însuşi este cel care merge ad gentes, la cei care încât nu au primit vestea credinţei.

2. Tereza Martin, carmelitana desculţă din Lisieux, dorea cu ardoare să fie misionară. Şi a fost, întrucât a putut fi proclamată patroana misiunilor. Isus însuşi i-a arătat în ce mod ar fi putut să trăiască acea vocaţie: practicând cu plinătate porunca iubirii, ar fi intrat chiar în inima misiunii Bisericii, susţinând cu forţa misterioasă a rugăciunii şi a comuniunii pe vestitorii evangheliei. Ea realiza astfel ceea ce este subliniat de Conciliul Vatican II, când învaţă că Biserica este, prin natura sa, misionară (cf. Ad gentes, 2). Nu doar cei care aleg viaţa misionară, ci toţi cei botezaţi sunt într-un anumit mod trimişi ad gentes.

De aceea am vrut să aleg duminica misionară de astăzi pentru a proclama ca învăţător al Bisericii Universale pe sfânta Tereza a Pruncului Isus şi a Chipului Sfânt: o femeie, o tânără, o contemplativă.

3. Toţi îşi pot da seama că astăzi se împlineşte ceva surprinzător. Sfânta Tereza de Lisieux nu a putut să frecventeze o universitate şi nici studii sistematice. A murit la vârstă tânără: şi totuşi de azi înainte va fi onorată ca învăţător al Bisericii, recunoaştere meritată care o înalţă în faţa întregii comunităţi creştine chiar mai mult decât ar putea să o facă un "titlu academic".

Când, de fapt, Magisteriul proclamă pe cineva învăţător al Bisericii, intenţionează să semnaleze tuturor credincioşilor, şi în mod special tuturor care aduc în Biserică slujirea fundamentală a predicării sau desfăşoară misiunea delicată de cercetare şi de învăţare-predare teologică, că doctrina profesată şi proclamată de o anumită persoană poate fi un punct de referinţă, nu doar pentru că este conformă cu adevărul revelat, ci şi pentru că aduce o lumină nouă asupra misterelor de credinţă, o mai profundă înţelegere a misterului lui Cristos. Conciliul ne-a amintit că, sub asistenţa Duhului Sfânt, creşte încontinuu în Biserică înţelegerea acelui "depositum fidei" şi la acest proces de creştere contribuie nu doar studiul plin de contemplare a celor care sunt numiţi teologi, nici doar Magisteriul Păstorilor, dotaţi de "carisma sigură de adevăr", ci şi acea "profundă inteligenţă a lucrurilor spirituale" care este dată prin experienţă, cu bogăţie şi diversitate de daruri, la cei care se lasă călăuziţi cu docilitate de Duhul lui Dumnezeu (cf. Dei verbum, 8 ). Constituţia Lumen gentium, la rândul său, învaţă că prin sfinţi "Dumnezeu însuşi ne vorbeşte" (nr. 50). Tocmai de aceea, în vederea aprofundării misterelor divine, care rămân mereu mai mari decât gândurile noastre, trebuie atribuită o valoare specială experienţei spirituale a sfinţilor, şi nu întâmplător Biserica alege în mod unic dintre aceştia pe cei pe care intenţionează să-i distingă cu titlul de "învăţător".

4. Dintre "învăţătorii Bisericii", Tereza a Pruncului Isus şi a Chipului Sfânt este cea mai tânără, dar drumul său spiritual este atât de matur şi de curajos, intuiţiile de credinţă prezente în scrierile sale sunt atât de vaste şi profunde, încât merită un loc între marii maeştri ai spiritului.

În scrisoarea apostolică pe care am pregătit-o cu această ocazie am arătat câteva aspecte reliefante ale doctrinei sale. Dar cum să nu amintesc, în acest moment, ceea ce poate fi considerat ca fiind culmea, în lumina relatării descoperirii emoţionante pe care ea a făcut-o cu privire la vocaţia ei particulare în Biserică? "Caritatea - scrie ea - mi-a dat cheia vocaţiei mele. Am înţeles că dacă Biserica avea un trup, compus din diferite membre, cel mai necesar, cel mai nobil dintre toate nu îi lipsea: am înţeles că Biserica avea o inimă şi că această inimă era aprinsă de Iubire. Am înţeles că numai Iubirea făcea membrele Bisericii să se mişte: că dacă Iubirea s-ar fi stins, apostolii nu ar mai fi vestit evanghelia, martirii ar fi refuzat să-şi verse sângele... Am înţeles că Iubirea cuprindea toate vocaţiile (...) Atunci, în excesul bucuriei mele de extaz, am exclamat: O Isus, Iubirea mea... în sfârşit mi-am găsit vocaţia! Vocaţia mea este Iubirea" (Ms B 3v, în Opere complete, p. 223). Este o pagină uimitoare, care este singură de ajuns pentru a ilustra cât de mult se poate aplica în cazul sfintei Tereza pagina evanghelică pe care am ascultat?o în Liturgia cuvântului: "Te binecuvântez, o Doamne, Domnul cerului şi al pământului, pentru că ai ţinut ascunse aceste lucruri celor înţelepţi şi celor inteligenţi şi le-ai arătat celor mici" (Mt 11,25).

5. Tereza de Lisieux nu doar a intuit adevărul profund al Iubirii ca centru şi inimă a Bisericii, ci a trăit-o cu intensitate în existenţa sa scurtă. Tocmai această convergenţă între doctrină şi experienţă concretă, între adevăr şi viaţă, între învăţătură şi practică, străluceşte cu deosebită evidenţă în această sfântă, făcând-o un model fascinant mai ales pentru tineri şi pentru cei care sunt în căutarea sensului autentic pe care să-l dea existenţei.

În faţa golului atâtor cuvinte, Tereza arată ca alternativă singurul cuvânt de mântuire care, o dată înţeles şi trăit în tăcere, devine izvor de viaţă reînnoită. Unei culturi raţionaliste şi prea adesea pătrunsă de materialism practic, ea contrapune cu o simplitate dezarmantă "calea cea mică", acea cale care, concentrându-se pe esenţialul din lucruri, conduce către secretul fiecărei existenţe: caritatea divină care cuprinde şi pătrunde în fiecare experienţă umană. Într-o epocă, aşa cum este a noastră, marcată în atâtea aspecte de cultura efemerului şi a hedonismului, acest nou învăţător al Bisericii apare dotat cu o eficienţă deosebită în a ilumina mintea şi inima celui care este însetat de adevăr şi de iubire.

6. Sfânta Tereza este prezentată ca învăţător al Bisericii în ziua în care celebrăm Ziua Mondială a Misiunilor. Ea a nutrit o dorinţă arzătoare de a se dedica vestirii evangheliei şi ar fi vrut să-şi încoroneze propria mărturie cu supremul sacrificiu al martiriului (cf. Ms B, 3r, în Opere complete, p. 222). Este cunoscută, de asemenea, intensa participare personală cu care a susţinut munca apostolică a părinţilor Maurice Belličre şi Adolphe Roulland, misionari respectiv în Africa şi în China. În acest elan de iubire pentru evanghelizare, Tereza avea un singur ideal, aşa cum ea însăşi a afirmat: "Ceea ce îi cerem este să lucrăm pentru slava sa, şi să-l iubim şi să-l facem să fie iubit" (Scrisoarea 220, în Opere complete, p. 559).

Drumul pe care ea l-a străbătut pentru a ajunge la acest ideal de viaţă nu este drumul marilor aventuri rezervat pentru puţini, ci este în schimb o cale la îndemâna tuturor, "calea cea mică", calea încrederii şi a abandonării totale în harul Domnului. Nu este o cale care să fie banalizată, ca fiind mai puţin angajatoare. Ea este în realitate exigentă, cum este întotdeauna evanghelia. Dar este calea pătrunsă de acel simţ al abandonului plin de încredere în braţele milostivirii divine, care face uşoară şi cel mai greu angajament al sufletului.

Pentru această cale a sa, în care totul este perceput ca "har", pentru rolul central pe care îl dobândeşte în ea raportul cu Cristos şi alegerea iubirii, pentru spaţiul pe care ea îl dă simţămintelor şi sentimentelor în drumul spiritual, Tereza de Lisieux este o sfântă care rămâne tânără, în ciuda trecerii anilor, şi se propune ca model singular şi călăuză în drumul creştin pentru acest timp al nostru care se apropie de cel de-al treilea mileniu.

7. Mare este aşadar bucuria Bisericii, în această zi care încoronează aşteptările şi rugăciunile tuturor celor care au intuit - prin cererea titlului de învăţător - acest dar special al lui Dumnezeu şi i-au favorizat recunoaşterea şi acceptarea. Dorim să aducem mulţumire Domnului toţi împreună, şi mai ales cu profesorii şi studenţii de la universităţile ecleziale romane, care au început noul an academic chiar în aceste zile.

Da, Părinte, te binecuvântăm, împreună cu Isus (cf. Mt 11,25), pentru că ai ascuns secretele tale "celor înţelepţi şi inteligenţi" şi le-ai revelat acestei "micuţe" , pe care astăzi ne-o propui să o avem în atenţie şi să o imităm.

Mulţumim pentru înţelepciunea pe care ai dăruit-o ei, făcând-o să fie pentru întreaga Biserică o mărturisitoare singulară şi o maestră de viaţă!

Mulţumim pentru iubirea pe care ai revărsat-o în ea şi care continuă să ilumineze şi să încălzească inimile, îndemnându-le la sfinţenie!

Dorinţa pe care Tereza a exprimat-o de "a-şi petrece cerul făcând bine pe pământ" (Opere complete, p. 1050) continuă să se împlinească în mod minunat.

Îţi mulţumim, Părinte, pentru că astăzi, cu titlu nou, ne-o aduci aproape, spre lauda şi slava numelui tău în vecii vecilor. Amin!

Traducere de Ovidiu Bişog (sursa: www.vatican.va)